CHIŞINĂU (Imedia)
Luni, 1 februarie
Premierul Vlad Filat s-a aflat în vizită la Kiev, unde a discutat cu omologul său ucrainean, Iulia Timoşenko, probleme de actualitate în relaţiile dintre cele două state. Întrebat de ce a mers la Kiev, în plină campanie electorală, Vlad Filat a spus că „ţine cont de interesele Republicii Moldova şi a mers în vizită atunci când a fost invitat". „Cine va fi preşedinte al Ucrainei vor decide cetăţenii ucraineni. Noi vom colabora cu puterea legal aleasă în Ucraina. Eu am fost invitat acum la Kiev şi am mers ca să rezolv un şir de probleme, în interesul naţional al Republicii Moldova", a subliniat Filat
* * *
Vicepremierul Victor Osipov s-a întâlnit cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflictele nesoluţionate, Bolat Nurgaliev. În cadrul întrevederii au fost discutate perspectivele cooperării cu preşedinţia kazahă a OSCE, în anul 2010, în contextul procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
* * *
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a plecat la Moscova, pentru a participa la solemnităţile consacrate unui an de la întronarea Patriarhului Kirill al Rusiei. Potrivit unui comunicat al PD, Lupu se află la Moscova într-o vizită oficială, la invitaţia oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. PD precizează că vizita lui Lupu este una oficială, nu are tangenţe cu deplasările similare ale altor politicieni din Republica Moldova şi că alte oficialităţi moldovene nu participă la aceste evenimente. Săptămâna trecută, şi Vladimir Voronin anunţase că pleacă la Moscova pentru a se întâlni cu Patriarhul Kirill.
* * *
Deputatul comunist Mark Tkaciuk a fost audiat din nou de către procurori în privinţa evenimentelor din aprilie 2009. După audieri, el a reiterat că ex-preşedintele Vladimir Voronin ar fi făcut totul pentru a preîntâmpina vărsarea de sânge în timpul violenţelor din primăvara trecută, sugerând, totodată, că în spatele protestelor respective s-ar fi aflat România.
* * *
Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a cerut regiei Autosalubritate să ia măsuri mai drastice pentru eutanasierea câinilor maidanezi, după ce un copil a fost muşcat de câini, acum patru zile, în timp ce se întorcea de la şcoală. „Protecţia animalelor este importantă, dar protecţia oamenilor, viaţa şi sănătatea copiilor este cu mult mai importantă", a spus Chirtoacă. În Chişinău există aproximativ 20 mii de câini maidanezi.
* * *
Şefa direcţiei Educaţie din sectorul Ciocana al Chişinăului, Tatiana Crijanovschi, a fost destituită pentru abuz în serviciu. Ea fost demisă după ce s-a descoperit că a folosit maşina de serviciu pentru a pleca la mare, în Ucraina, de câteva ori, în vara anului trecut.
Marţi, 2 februarie
Acordul cu FMI a fost singura soluţie pentru a preveni colapsul Republicii Moldova, a declarat premierul Vlad Filat la o conferinţă de presă organizată la Chişinău cu ocazia încheierii unui acord între FMI şi Republica Moldova. Acordul prevede acordarea unui împrumut de peste 574 milioane USD Chişinăului. Premierul a subliniat că acordul respectiv este important şi prin faptul că dă undă verde şi altor investitori care ar putea veni în Republica Moldova.
* * *
Judecătorul de instrucţie de la Judecătoria sectorului Buiucani din Chişinău a fost eliberat din funcţie printr-un decret al preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, în baza cererii de demisie.
Anterior, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a refuzat să-i prelungească mandatul de judecător lui Drosu, pe motiv că acesta a participat la judecarea persoanelor reţinute în timpul protestelor din aprilie în incinta Comisariatului general de poliţie din Chişinău. CSM constatase că judecarea cauzelor în asemenea spaţii reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei şi a Codului de procedură penală.
* * *
Partidul Comuniştilor nu-şi va schimbarea denumirea şi nu va renunţa la simbolurile sale, a declarat deputatul comunist, Grigore Petrenco. El a făcut această declaraţie în replică la o afirmaţie recentă a altui deputat comunist, Igor Dodon, care susţinea că PCRM are nevoie să-şi schimbe denumirea şi imaginea pentru a deveni mai atractiv şi a putea face concurenţă partidelor de dreapta.
* * *
Consiliul de Observatori (CO) al Companiei publice „Teleradio-Moldova" (TRM) a anunţat că şedinţa de concurs pentru selectarea unui nou preşedinte al radioteleviziunii publice va avea loc la 5 februarie, cu începere de la ora 10:00. Directorii TV „Moldova 1" şi „Radio Moldova" vor fi aleşi la 6 februarie, la fel cu începere de la ora 10:00. Preşedintele Companiei, directorul radiodifuziunii şi directorul televiziunii vor fi numiţi în funcţie în urma audierilor publice ale candidaţilor.
* * *

Liderul Alianţei „Moldova Noastră", Serafim Urechean, a fost decorat, în ziua jubileului de 60 de ani, cu „Ordinul de Onoare", prin decret prezidenţial. Distincţia i-a fost conferită „pentru muncă prodigioasă în cadrul autorităţilor publice, contribuţie la promovarea transformărilor democratice şi activitate legislativă şi organizatorică intensă".
* * *
Fostul secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Ion Morei, a fost audiat de procurori în calitate de martor. Zilele trecute, în aceeaşi calitate, au fost audiaţi şi fostul preşedinte Vladimir Voronin, şi deputatul comunist, Mark Tkaciuk. Ca şi Voronin şi Tkaciuk, Morei susţine că, pe 7 aprilie 2009, s-ar fi pus la cale o lovitură de stat, fără a preciza de către cine ar fi fost pregătită. El mai spus că în ajunul zilei de 7 aprilie, Consiliul Suprem de Securitate nu deţinea nici o informaţie privind o posibilă lovitură de stat.
Miercuri, 3 februarie
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a solicitat elaborarea unui plan de acţiuni şi identificarea pârghiilor de gestionare a proiectelor moldo-române aflate în curs de pregătire. În mod special, Mihai Ghimpu a solicitat ministerului de Externe să elaboreze un plan de acţiuni în vederea semnării cât mai grabnice cu România a parteneriatului de integrare a Republicii Moldova în UE, care ar prevedea utilizarea fondurilor europene.
***
Fostul şef al serviciului de Informaţii şi Securitate, Artur Reşetnicov, a fost audiat ca martor în dosarul evenimentelor din aprilie 2009. Reşetnicov susţine că pe 7 aprilie 2009 ar fi avut loc o tentativă de lovitură de stat. Ca şi fostul preşedinte Vladimir Voronin, deputatul comunist, Mark Tkaciuk, sau fostul secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Ion Morei, Reşetnicov nu a spus cine ar sta în spatele acestei presupuse tentative de lovitură de stat, motivând că nu vrea să influenţeze ancheta.
***
Senatorul român Viorel Badea şi-a deschis un birou parlamentar de circumscripţie la Chişinău. Este primul birou de acest gen pe care un parlamentar român îl deschide la Chişinău. Potrivit lui Viorel Badea, biroul său va acorda asistenţă cetăţenilor români, dar şi neromâni, în măsura competenţelor sale.
***
Fostul deputat comunist, Vladimir Ţurcan, care a aderat recent la Partidul Moldova Unită, a respins acuzaţiile lansate, recent, de liderul comunist Vladimir Voronin, care afirmase că plecarea lui Ţurcan din PCRM şi aderarea la Moldova Unită ar fi „un proiect" al premierului Vlad Filat. Ţurcan i-a propus lui Voronin să se întâlnească cu el în cadrul unui talk-show televizat, pentru a discuta aceste acuzaţii pe care fostul deputat comunist le-a calificat drept minciuni.
* * *
Primarul oraşului Ungheni, Alexandru Ambros, a părăsit Alianţa Moldova Noastră. El a spus că pleacă din AMN, întrucât nu este de acord cu unele acţiuni întreprinse de partid în ultimul timp. Ambros a lăsat să se înţeleagă că ar putea adera, pe viitor, la un alt partid, fără a preciza care ar fi acesta.
* * *
Ministrul Tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor Alexandru Oleinic a avut o întrevedere cu Marius Fecioru, Secretar de Stat, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din România, şi Dinu Popa, Director, Direcţia Relaţii Internaţionale, Compania Naţională Poşta Romană, notează un comunicat al respectivului minister. .
Oficialii au discutat despre mai multe modalităţi de „consolidare a raporturilor de cooperare".
* * *
Reprezentantul special al preşedinţiei kazahe a OSCE Bolat Nurgaliev a declarat la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu liderul autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene Igor Smirnov, că ţara sa se va călăuzi în încercările de soluţionare a conflictului transnistrean de „răbdare şi transparenţă", notează între altele agenţia oficială de ştiri de la Tiraspol. Kazahstanul, a mai spus Nurgaliev, va fi un „mediator cinstit" care va lua în consideraţie atât poziţia Chişinăului, cât şi cea a Tiraspolului, acţionând „energic, intensiv, fără a ţine cont de timp şi cheltuieli".
* * *
Director general al companiei „Lukoil - Ucraina", funcţie pe care anterior o deţine cunoscutul om de afaceri moldovean Nicolae Ciornîi, a fost preluată de Feiruz Isaev.
Dl Isaev (născut în 1952), care are studii de inginer maritim şi de istoric, lucrează în cadrul companiei Lukoil din 2001.
Nicolae Ciornîi ar fi părăsit această funcţie pentru a-şi construi o carieră politică în Republica Moldova, fără însă să fi precizat până acum în cadrul cărui partid.
Pe baza „Lukoil-Ucraina", în 2009 a fost creată o asociaţie interregională în cadrul căreia au intrat platformele ucraineană, moldovenească şi românească ale „Lukoil", menţionează publicaţia ucraineană „Delo".
Joi.,4 februarie
Serviciul de Informaţii şi securitate al Republicii Moldova susţine că nu există probe care ar permite calificarea protestelor din aprilie 2009 drept tentativă de lovitură de stat. Într-o declaraţie a SIS se afirmă că „materialele iniţiale" cu privire la evenimentele din aprilie au fost transmise Procuraturii Generale încă în perioada când şef al SIS era Artur Reşetnicov. O mare parte insă din aceste „informaţii operative" a fost nimicită şi din această cauză activitatea Serviciului nu poate fi evaluată exhaustiv, se mai spune în declaraţie. Declaraţia SIS a fost făcută publică după ce mai mulţi foşti înalţi demnitari de stat, inclusiv ex-preşedintele Vladimir Voronin, şi fostul şef al SIS Artur Reşetnicov au declarat că pe 7 aprilie s-ar fi pus la cale o lovitură de stat, fără a prezenta însă dovezi în susţinerea acestor declaraţii.
***
Procuratura Generală s-a autosesizat în cazul declaraţiilor de presă din 3 ianuarie ale fostului şef al SIS, Artur Reşetnicov, care afirmase că după evenimentele din 7 aprilie s-ar pus la cale asasinarea ex-preşedintelui Vladimir Voronin. Procuratura Generala anunţă, printr-un comunicat de presă, că, din aprilie 2009 şi până în prezent, nu a fost sesizată de SIS sau alte organe sau persoane în legătură cu o posibilă tentativă de asasinat la adresa lui Voronin. PG spune că va verifica această declaraţie a lui Reşetnicov şi „va acţiona în conformitate cu legislaţia în vigoare".
***
25 de organizaţii teritoriale ale Partidului Social Democrat au ieşit din PSD şi au aderat la Partidul Democrat. Într-o declaraţie de presă, mai mulţi preşedinţi ai organizaţiilor teritoriale şi membri ai Consiliului Naţional al PSD s-au declarat „forţaţi de împrejurări şi acţiuni promovate de preocupările strict personale ale actualul lider al partidului, Dumitru Braghiş" să se disocieze de ceea ce ei au numit „business politic pe seama valorilor social-democrate" şi să părăsească PSD. Dumitru Braghiş nu comentat deocamdată plecarea lor din partid şi aderarea la PD.
* * *

Ministrul de Externe Iurie Leancă a făcut publică o listă a unor foşti înalţi demnitari de stat care deţin ilegal paşapoarte diplomatice. Lista conţine 27 de persoane, printre care fostul preşedinte Vladimir Voronin şi soţia sa, ex-premierul Zinaida Greceanîi şi soţul ei; fostul procuror Valeriu Gurbulea, fostul director al SIS Artur Reşetnicov; fostul secretar al Consiliului Suprem de Securitate Ion Morei, fostul director general al ÎS „Calea Ferată" Miron Găgăuz, foştii consilier prezidenţiali Serghei Puşcuţă şi Valeriu Diozu. Leancă a spus că în cazul în care persoanele respective nu vor depune benevol paşapoartele diplomatice, aceste acte vor fi declarate nevalabile.
* * *
Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM) şi-a deschis un birou de legătură la Chişinău. Până acum, singurul birou al EUBAM se afla la Odesa (Ucraina). Biroul a fost deschis pentru a susţine Serviciul Vamal şi Serviciul de Grăniceri ale Republicii Moldova şi a spori securitatea la frontiera moldo-ucraineană.
* * *
Curtea de Apel Chişinău a decis suspendarea concursului pentru alegerea unui nou director al televiziunii naţionale, după ce fotul director, Adela Răileanu, a contestat demiterea sa din funcţie. Concursul urma să fie organizat pe 6 februarie. Consiliul de Observatori al Companiei „Teleradio Moldova" a precizat că a fost suspendat doar concursul pentru funcţia de director al televiziunii publice, nu şi pentru cea preşedinte al Companiei şi director al postului naţional de radio. Şefii celor două instituţii urmează a fi aleşi pe 5 februarie.
* * *
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu i-a solicitat premierului Vlad Filat să dispună desecretizarea de urgenţă a unor documente din arhivă care urmează a fi examinate de Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului. Solicitarea are la bază sesizarea preşedintelui comisiei, Gheorghe Cojocaru, care l-a informat pe Mihai Ghimpu despre imposibilitatea de a examina o serie de documente de după 1974, din fondurile de arhivă din Republica Moldova, deoarece acestea sunt cu acces restricţionat, se mai spune în comunicat.
* * *
Membrii comisiei pentru modificarea constituţiei consideră că denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova nu trebuie specificată în legea fundamentală. În opinia lor limba de stat ar trebui specificată într-o lege organică care să aibă la bază declaraţia de independenţă a Republicii Moldova. În declaraţia de independenţă denumirea limbii de stat este limba română.
* * *
Consilierul municipal Oleg Cernei care a fost audiat ca martor în dosarul evenimentelor din aprilie s-a arătat sceptic în privinţa faptului că procuratura va finaliza vreodată dosarul respectiv şi va stabili adevărul. El a spus că la procuratură s-ar organiza „un show politic" de pe urma căruia ar avea de câştigat comuniştii care vor apărea în următoarea campanie electorală cu imagine de persoane persecutate. Procuratura n u a comentat deocamdată declaraţiile lui Cernei.
* * *
Benzina s-a scumpit cu 1 leu (circa 8%), motorină cu 80 bani, iar gazul lichefiat cu 50 de bani. Importatorii de produse petroliere spun că scumpirea a fost cauzată de majorarea accizelor la benzină şi motorină, de la 1 ianuarie 2010, precum şi de deprecierea leului moldovenesc.
* * *
Guvernatorul autonomiei Gagauz Yeri (găgăuzii constituie 4,4% din populaţia Republicii Moldova fără Transnistria, conform recensământului din 2004 - Imedia) a prezentat propunerile autorităţilor de la Comrat privind unele amendamente ale Constituţiei Republicii Moldova preşedintelui interimar Minai Ghimpu.
Dl Formuzal propune, între altele, în numele autorităţilor pe care le conduce, acordarea unui statut de limbă oficială - limbii ruse. În cadrul autonomiei, încă din perioada sovietică, în majoritate instituţiilor de învăţământ limba de predare este rusa, ci nu găgăuza sau româna.
Vineri, 5 februarie
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România va participa, în urma invitaţiei preşedintelui american Barack Obama, la dezvoltarea sistemului antirachetă şi că pe teritoriul ţării vor fi amplasate componente importante ale acestui scut
„Pe teritoriul României vor fi amplasaţi interceptori tereştri ca parte componentă a sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu partea americană vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul ţării noastre începând cu 2015.", a declarat Traian Băsescu.
Potrivit domnului Băsescu, „în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări"
Tot vineri, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi-a exprimat speranţa că partea americană va explica „exhaustiv" Rusiei planurile sale de amplasare a elementelor scutului antiaerian în România.
* * *
Un deputat al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene - Oleg Gudimo - a declarat pentru Interfax-Ucraina că autorităţile de la Tiraspol sunt îngrijorate de intenţia de a instala elemente ale scutului american anti-rachetă în România.
„Accederea României în NATO (în 2004) constituie deja o ameninţare la adresa Transnistriei, chiar dacă sistemul anti-rachetă american nu ameninţă regiunea transnistreană şi nu poate destabiliza situaţia de aici.", a spus Gudimo. „Dar, în contextul mai larg al extinderii prezenţei militare americane în România este un pericol la adresa securităţii noastre şi, bineînţeles, noi suntem îngrijoraţi de o asemenea situaţie", a mai spus deputatul transnistrean.
* * *
La o întâlnire cu premierul Vlad Filat cu vicepreşedintele Consiliului de Administrare al „Gazprom" Valeri Golubev a declarat că principala problemă cu care se confruntă acum concernul rus în calitate de acţionar majoritar al „Moldova-gaz" este cea a datoriei pentru gazele furnizate.
Dl Golubev a menţionat că „nu există probleme" privind respectarea contractelor de către „partenerii din partea dreaptă a Nistrului", în timp ce regiunea transnistreană „a acumulat datorii care se cifrează la 2 miliarde de dolari SUA".
„În acest context, urmează să căutăm soluţii pentru depăşirea situaţiei create, sub aspect juridic şi economic", a spus Valerii Golubev, citat de un comunicat al Guvernului.
* * *
Un comunicat al Guvernului notează că prim-ministrul Vlad Filat s-a întâlnit vineri, 5 februarie, cu ambasadorii Uniunii Europene acreditaţi la Chişinău, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel, şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova Asif J. Chaudhry.
La întâlnire, dl Filat a menţionat între altele că, „la Chişinău, este aşteptat Secretarul Comisiei de la Veneţia cu care se va discuta despre posibila modificare a Constituţiei Republicii Moldova". Premierul moldovean a solicitat de asemenea, prin intermediul diplomaţilor, asistenţă financiară suplimentară pentru a diminua prin compensaţii impactul majorării tarifelor asupra populaţiei sărace, notează un comunicat al serviciului guvernamental de presă.
Potrivit aceluiaşi comunicat, ambasadorul Dirk Schuebel a comunicat că în prezent „posibilitatea unui suport financiar suplimentar Republicii Moldova" „se analizează".
* * *
Moscova va majora în 2010 numărul de burse de stat acordate cetăţenilor Republicii Moldova pentru studii în instituţiile de învăţământ ale Federaţiei Ruse până la 500, a comunicat ministrul rus al Educaţiei şi Ştiinţei Andrei Fursenko, aflat la Chişinău la şedinţa comisiei mixte interguvernamentale moldo-ruse de colaborare economică. (citiţi mai multe despre relaţiile economice moldo-ruse în buletinul de analize Imedia).
Agenţia Regnum notează că în anul de studii 2009 Rusia a oferit cetăţenilor moldoveni 160 de burse de la buget pentru studii în instituţiile sale de învăţământ, iar în 2008 - 103. În acelaşi timp, în timpul recentei sale vizite la Bucureşti, preşedintele Băsescu a declarat că România va majora numărul burselor pentru tinerii cetăţeni moldoveni de la 4000 la 5000.
* * *
Consiliul de Observatori al companiei „Teleradio - Moldova" l-a ales cu majoritate de voturi pe jurnalistul, doctorul în istorie şi ştiinţe politice Constantin Marin în funcţia de preşedinte al acestei companii publice de tele-radiodifuziune.
Sâmbătă, 6 februarie
PCRM a rămas cu 43 de mandate în parlament, din cele 48 pe care le avea iniţial, după ce încă un deputat - Svetlana Rusu - şi-a anunţat abandonarea grupului parlamentar al acestui partid.
Svetlana Rusu s-a alăturat, ca şi grupul condus de fostul deputat al PCRM Vladimir Ţurcan, partidului „Moldova Unită".
La un congres desfăşurat sâmbătă, Vladimir Ţurcan a fost ales preşedinte al partidului „Moldova Unită". Alţi doi membri ai aşa-numitului „grup Ţurcan" - Victor Stepaniuc şi Valentin Guznac - au fost votaţi de congres în calitate de vicepreşedinţi ai respectivei formaţiuni extraparlamentare.
Cu referire la ultima plecare din partid, unul dintre fruntaşii PCRM, Grigore Petrenco, i-a comparat pe cei care abandonează formaţiunea comunistă cu nişte „guzgani" care îşi „schimbă hambarul".
* * *
Consiliul de observatori al Companiei publice „Teleradio-Moldova" l-a ales în funcţia de director al radiodifuziunii publice a Republicii Moldova pe jurnalistul Alexandru Dorogan.
Duminică, 7 februarie
Liderul PCRM, ex-preşedintele Vladimir Voronin a declarat că decizia României de a accepta amplasarea pe teritoriul său a unor componente ale scutului american anti-rachetă, ar transforma Republica Moldova într-o „zonă din imediata apropiere a frontului", „Rusia fiind provocată astfel la o replică de răspuns în Transnistria".
PCRM a cerut printr-o declaraţie specială ca Guvernul de la Chişinău să protesteze la adresa României în legătură cu decizia acesteia de a accepta amplasarea elementelor scutului american anti-rachetă.
Comuniştii au cerut de asemenea guvernării moldovene să „condamne imediat politica României vecine" pentru ceea ce acest consideră „destabilizare a securităţii regionale" şi „creare în regiune a unei atmosfere de „război rece" şi neîncredere", potrivit agenţiei „Novosti-Moldova".
