CHIŞINĂU (Imedia) -Veteranii armatei române şi cei ai armatei sovietice care au luptat în cel de al doilea război mondial, pentru prima dată, au fost chemaţi de către autorităţi să participe împreună la manifestaţiile organizate cu ocazia zilei de 9 mai, marcată ca zi a victoriei asupra fascismului.
"Nici un razboi nu a început la ordinul cetăţenilor, ci la ordinul celor care au vrut să instaureze dictatura şi să-şi extindă teritoriile. Acest razboi a fost un război dintre doi dictatori", a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu la un miting festiv de la memorialul militar din Chişinău.
El şi-a exprimat regretul că, pentru Republica Moldova "victoria asupra fascismului nu a fost deplină", dar a spus că e foarte bine că s-a reuşit eliberarea Europei de "această ciumă fascistă".
Mihai Ghimpu a precizat că victoria asupra fascismului este una comună pentru toţi veteranii, indiferent de armata în care au luptat.
„Sunteţi veteranii unui război al nedreptăţii. V-au scos din casă şi v-au pus arma în mână şi celor dintr-o armată, şi celor din alta", a spus preşedintele interimar.
El a subliniat că prin acţiunile sale intenţionează să egalizeze în drepturi veteranii armatei române şi cei ai armatei sovietice şi speră că ziua de 9 mai 2010 va deveni „o zi a împăcării".
„Predecesorii mei v-au tratat pe unii ca patrioţi, iar pe alţii ca duşmani. Vreau ca să nu mai existe duşmănie între voi. Mă închin în faţa tuturor veteranilor, nu numai în faţa unora", a declarat Mihai Ghimpu, în cadrul unei ceremonii de decorare a unui grup de veterani din cele două armate cu medalia "Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial".
Mihai Ghimpu a vorbit atât în limba română, cât şi în limba rusă. La o moment dat, când a spus că războiul al doilea „a fost un război dintre doi dictatori", câţiva cetăţeni, inclusiv veterani, a început să-l huiduie.
La rândul său, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a celebrat separat ziua de 9 mai.
Comuniştii au organizat un marş, din centrul Chişinăului până la memorialul militar, scandând „Moldova!", „Victorie!" şi cântând cântece ruseşti din perioada războiului.
Liderul comunist Vladimir Voronin a declarat că PCRM nu poate sărbători ziua de nouă mai alături de cei care se consideră învinşi în cel de al doilea război mondial.
El se referea la o declaraţie anterioară a lui Mihai Ghimpu care afirmase că Republica Moldova a avut de pierdut în urma războiului al doilea mondial, deoarece a fost ocupată de sovietici.
"De aceea noi am hotărât să sărbătorim ca biruitori, nu ca învinşi", a spus Vladimir Voronin.
Comentarii:
Bogdan Ţîrdea: Prin declaraţiile sale, domnul Ghimpu se compromite ca politician şi insultă memoria acelor milioane de oameni care s-au sacrificat
Analistul politic Bogdan Ţîrdea, director de programe la fundaţia rusă „Priznanie", consideră că declaraţiile lui Mihai Ghimpu „reduc războiul al doilea mondial în care au fost implicate câteva zeci de state şi în care şi-au pierdut viaţa aproximativ 60 milioane de oameni la o reglare de conturi dintre doi dictatori".
„Acest lucru îmi pare, cel puţin, discutabil, dacă nu chiar incalificabil. Au existat mai mulţi factori - şi politici, şi economici, şi sociali - care au provocat acest război. După mine, acest război era inevitabil şi ar fi izbucnic, indiferent dacă la putere ar fi fost altcineva şi nu Stalin şi Hitler. Prin declaraţiile sale, domnul Ghimpu se compromite ca politcian şi insultă, de fapt, memoria acelor milioane de oameni care s-au sacrificat şi care ar merita o atitudine, cel puţin, mai echilibrată, decât să-i califici ca simple scule în mâna unor dictatori. În această situaţie, mă întreb ce căutau în război, Churchill, Roosevelt ş.a.?", a spus Bogdan Ţîrdea.
El a menţionat că, „pe de altă parte, este salutabil demersul domnului Ghimpu cu privire la împăcarea celor două tabere de veterani din Republica Moldova".
„Le zic tabere, deoarece, până în prezent, între cele două părţi nu există încă o pace şi o coeziune socială şi un respect reciproc. Regretabil este însă că atunci când a fost lansat acest demers şi au fost făcute medaliile comemorative în formă de cruce trebuia consultată opinia publică, trebuiau pregătiţi veteranii. Or, ca urmare, o bună parte din ei nu a interpretat acest demers la justa lui valoare. Din păcate, din cauza pregătirii slabe a echipelor sale de consultanţi, acele iniţiative pozitive pe care le lansează preşedintele interimar nu sunt valorificate în măsura în care ar fi putut fi", a subliniat Bogdan Ţîrdea.
Anatol Ţăranu: Autorităţile au avut o abordare foarte pragmatică a zilei de 9 mai, în stilul unei guvernări cu adevărat pro-europene
Analistul Anatol Ţăranu este de părere că „autorităţile au avut o abordare foarte pragmatică a zilei de 9 mai, în stilul unei guvernări cu adevărat pro-europene".
„A fost un îndemn de a părăsi, în sfârşit, tranşeele celui de al doilea război mondial şi de a axa ţara şi oamenii din această ţară pe nişte idei mult mai importante decât, pur şi simplu, istoria. Conducerea de vârf şi-a onorat obligaţiile în cadrul zilei de 9 mai ca zi a victoriei asupra fascismului şi, în acelaşi timp, a menţionat şi o altă conotaţie foarte importantă a acestei date - ziua Europei. Faptul că mesajul a fost adresat şi celor care au luptat de cealaltă parte a liniei frontului este foarte important pentru Republica Moldova, pentru societatea noastră. Se încearcă să se definească o abordare nouă, europeană a acelor evenimente care, până acum, au fost tratate unilateral, în stilul ideologiei şi istoriografiei sovietice. Din acest punct de vedere, mesajul autorităţilor trebuie apreciat la cel mai înalt nivel. Totodată, nu este de mirare că s-au găsit oameni care nu au acceptat acest mesaj. Într-o societate care a trăit atâtea decenii într-un spaţiu de propagandă sovietică nici nu avea cum să fie altfel", a subliniat analistul.
El a menţionat că „şi din punct de vedere electoral lucrurile sunt explicabile".
„Mesajul formulat de autorităţi este, în mare parte, pe înţelesul acelui segment electoral care votează partidele liberale, partidele naţionale. Faptul că s-au găsit oameni care s-au indignat că conducerea de vârf a ţării a părăsit şabloanele vechi nu trebuie foarte mult să-i deranjeze pe cei din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE). În majoritatea sa covârşitoare, respectivul segment electoral nu votează cu liberalii. Iar ceea ce au făcut autorităţile pe 9 mai pentru a transmite un mesaj generaţiei tinere, pentru a educa generaţia tânără în spiritul unor valori europene care diferă, totuşi, de valorile propagate de sovietici, merită cea mai înaltă consideraţie", a spus Anatol Ţăranu.
Dosar:
Mihai Ghimpu intenţiona, iniţial, să plece la Moscova, pe 9 mai, ca să asiste la parada militară consacrată aniversării a 65-a a victoriei asupra Germaniei naziste.
În acelaşi timp, militarii moldoveni invitaţi să participe la paradă alături de militari din alte state, urmau să rămână acasă.
Decizia a provocat discuţii aprinse în cadrul AIE.
În final, s-a decis ca Mihai Ghimpu să participe doar la summitul informal al şefilor de stat din CSI din 8 mai, iar pe 9 mai să se afle la Chişinău.
Totodată, s-a hotărât ca militarii moldoveni să ia parte la parada din capitala rusă.
