CHIŞINĂU (Imedia) - Manifestări de comemorare a combatanţilor căzuţi în războiul de pe Nistru din 1992 au avut loc, pe 2 martie la Chişinău.

2 martie, considerată oficial data la care a început războiul cu formaţiunile armate ale autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, a fost declarată de către actuala coaliţie de guvernare, cu puţin timp în urmă, Zi a Memoriei, şi trecută în lista sărbătorilor de stat.

Pentru prima dată, acţiunile de comemorare în acest an au avut amploare deosebită. Pe lângă veterani şi văduve ale războiului din 1992, cetăţeni de rând, la ele au participat liderii politici ai Alianţei pentru Integrarea Europeană care deţin şi cele mai înalte funcţii în stat, miniştri, alte oficialităţi.

Deşi 2 martie 1992 este considerată oficial data la care s-a declanşat războiul transnistrean, în realitate tensiunile dintre Chişinău şi Tiraspol au început cu mult înainte.     

Încă în toamna anului 1989, după ce, pe 31 august acelaşi an, limba română fusese proclamată limbă de stat pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), la aşa-zisele întreprinderi de subordonare unională (în cadrul URSS) din regiunea nistreană încep să se formeze colectivele unificate de muncă - OSTK-urile.

Ele încep să organizeze în regiune greve şi mitinguri de protest faţă de proclamarea limbii române ca limbă de stat în RSSM şi trecerea acesteia la grafia latină.

În iarna anului 1989-1990, la Tiraspol şi Râbniţa sunt organizate referendumuri în vederea obţinerii autonomiei teritoriale de către Transnistria, în cadrul RSSM.

Acţiunile de protest din Transnistria continuă şi în primăvara anului 1990. Tot atunci, cu sprijinul tacit al Armatei a 14-a, sunt înfiinţate primele detaşamente paramilitare secesioniste subordonate administraţiei de la Tiraspol.

În septembrie 1990, consiliile locale din Tighina (Bender), Tiraspol şi Râbniţa refuză să accepte limba română ca limbă de stat. În regiune este lansată o campanie de nesupunere faţă de autorităţile de la Chişinău.

Pe 2 septembrie acelaşi an, la Tiraspol are loc „Congresul al II-lea extraordinar al deputaţilor poporului din Transnistria" care proclamă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană. Pe 22 decembrie 1990, deciziile congresului respectiv fuseseră anulate de preşedintele de atunci al URSS, Mihai Gorbaciov, însă decretul de anulare a rămas, în final, literă moartă.

Pe durata anului 1991, administraţia de la Tiraspol duce o campanie intensă de dezlocuire a persoanelor loiale Chişinăului în structurile din Transnistria şi înlocuirea lor cu oamenii de încredere ai Tiraspolului.

Administraţia separatistă îşi înfiinţează şi propriile forţe armate - garda republicană care număra 8000 de combatanţi, miliţia cu un efectiv de 5000 de persoane, detaşamentele de salvatori în număr de 4000 de angajaţi, regimentele muncitoreşti şi cazacii în număr de 3000-4000, mulţi dintre care erau, de fapt, mercenari veniţi din Rusia.

Detaşamentele respective au fost echipate cu armament şi muniţii, provenind, în cea mai mare parte, de la  Armata a 14-a, cu acordul tacit al acesteia. 

În mai 1991, Ministerul Apărării al URSS îi ordonă comandantului Armatei a 14-a, generalului Netkaciov, mobilizarea militarilor din rezervă din Transnistria pentru a completa efectivele trupelor sovietice şi menţinerea Armatei în stare de alertă.

Pe 27 august 1991, Republica Moldova îşi proclamă independenţa.

Peste trei săptămâni, liderul administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov, ordonă trecerea tuturor trupelor sovietice din regiunea nistreană „în subordinea Republicii Moldoveneşti Nistrene" (RMN).

Pe 1 decembrie 1991, se organizează un scrutin prezidenţial în raionale din stânga Nistrului şi în Tighina (Bender), Igor Smirnov fiind ales „preşedinte al RMN" 

Pe 13 decembrie acelaşi an are loc un atac armat al trupelor paramilitare transnistrene la podul de la Dubăsari, soldat cu moartea a patru poliţişti moldoveni şi 20 de gardişti şi cazaci.

În martie 1992, tensiunile dintre Chişinău şi Tiraspol devin tot mai  pronunţate. Pe 1 martie 1992, gardişti şi cazaci înarmaţi provoacă la Dubăsari un incident, în timpul unei petreceri, şi atacă poliţia moldovenească chemată în ajutor. Poliţia deschide focul omorând un cazac, apoi se retrage în sediul său din oraş. Trupele paramilitare transnistrene, în număr de câteva ori mai mari decât cei câteva zeci de poliţişti, atacă sediul încercând să ia cu asalt clădirea. În urma unor confruntări, poliţiştii sunt luaţi prizonieri şi dezarmaţi. Asaltul sediului de poliţie din Dubăsari avea loc deja pe 2 martie.

Tot pe 2 martie, au avut loc ciocniri şi în sudul Republici Moldova, în zona locuită compact de găgăuzi, zonă care, ca şi Transnistria, la începutul anilor "90 au secolului trecut, îşi revendica independenţa.

După asaltul de la Dubăsari organele administraţiei locale şi poliţiştii care au mai rămas în libertate se retrag la Cocieri care devine unul din centrele de rezistenţă moldovenească pe malul stâng al Nistrului. Gardiştii au intrat în Cocieri cu două blindate, deschizând foc asupra trecătorilor şi omorând doi bărbaţi şi o femeie. Între timp, poliţişti retraşi în Cocieri şi localnici grupaţi în detaşamente de rezistenţă reuşesc, fără victime, să pătrundă pe teritoriul unei cazarme a Armatei a 14-a şi să se înarmeze.

Între timp, trupele transnistrene blochează podurile peste Nistru la Vadul lui Vodă, Tighina (Bender), Camenca şi Râbniţa instalând posturi de control şi blindate.

Pe 3 martie 1992, gardiştii şi cazacii atacă satul Cocieri, dar sunt respinşi. Seara, în Cocieri ajung întăririle trimise de la Chişinău - o unitate a poliţiei cu destinaţie specială care trece Nistrul pe gheaţă.

La Tighina (Bender), administraţia transnistreană blochează căile de acces dinspre Chişinău şi întrerupe emisia televiziunii naţionale a Republicii Moldova în oraş.

Pe 4 martie, este atacat satul Coşniţa, o altă localitate din stânga Nistrului care refuză să treacă în subordinea administraţiei de la Tiraspol. Au loc schimburi de focuri dintre gardişti şi cazaci şi cei 15 poliţişti aflaţi în sat la acel moment.

Pe 12 martie, un post al poliţiei moldoveneşti situat pe şoseaua Tighina - Căuşeni este atacat dintr-un camion care transporta arme pentru grupurile paramilitare din regiunea populată de găgăuzi  şi care fusese oprit pentru control. Un poliţist a fost omorât, altul rănit.

Pe 14 martie, trupele paramilitare transnistrene aruncă în aer podurile de la Dubăsari. Au loc lupte la Coşniţa, Roghi, Gura Bâcului.

Băncile din Transnistria încetează orice operaţiuni cu Republica Moldova.

Pe 19 martie, Parlamentul de la Chişinău propune un compromis Tiraspolului, prezentând un proiect de acordare a statutului de zona economica liberă pentru Transnistria şi o modificare a legii privind organizarea teritorială.

A doua zi, pe 20 martie, la reuniunea OSCE de la Helsinki este creat un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului transnistrean din care fac parte Republica Moldova, România, Rusia şi Ucraina. (România va ieşi ulterior din acest mecanism - Imedia). 

24 martie 1992 - se semnează un acord de încetare a focului şi are loc un  schimb de prizonieri: Tiraspolul eliberează 11 persoane, Chişinăul - 18.

Pe 1 aprilie, poliţia moldovenească încearcă să instituie controlul asupra oraşului Tighina (Bender). În lupte cad opt poliţişti.

Pe 2 aprilie, comandantul Armatei a 14-a, generalul Netkaciov îi înaintează un ultimatum preşedintelui Mircea Snegur, cerând ca forţele moldoveneşti să se retragă la 15 km de Tighina (Bender).

Primul ministru al Republicii Moldova, Valeriu Muravschi, preşedintele Sovietului Suprem (parlamentului - Imedia)) de la Tiraspol, Grigori Marakuţa şi comandantul Armatei a 14-a, semnează la Chişinău un acord de încetare a focului. Departamentul de Stat al SUA difuzează o declaraţie în care se pronunţă împotriva unei intervenţii militare din afară, apreciind ca fiind admirabilă puterea de reţinere a Guvernului moldovean. Departamentul de Stat cerea insistent forţelor transnistrene să continue negocierile cu Republica Moldova. Acordul este încălcat de forţele de la Tiraspol.

În aprilie, pe durata întregii luni, au loc lupte la Tighina (Bender), Pohrebea, Cocieri, Coşniţa, Doroţcaia, Roghi, Varniţa, Chiţcani ş.a. Pe 5 aprilie, în Tighina (Bender) intră 20 de blindate ale armatei ruse, având arborate pe ele drapelul Federaţiei Ruse.

Tot în aprilie, continuă tratativele în cadrul mecanismului cvadripartit - Republica Moldova, România, Rusia şi Ucraina - la nivel de miniştri de externe.  Se semnează protocolul grupului de lucru pentru stabilizarea situaţiei în Tighina (Bender) care prevede dezarmarea formaţiunilor paramilitare, deminarea zonei, asigurarea ordinii de către poliţia moldovenească şi miliţia separatistă.

Pe 17 aprilie, la Chişinău are loc o nouă reuniune cvadripartită la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un număr de 400 de observatori, care să supravegheze linia ce separa poliţia moldovenească de forţele rebele, pe o lungime de 262 km. S-a hotărât dezarmarea forţelor paramilitare, repatrierea mercenarilor, accelerarea investigaţiilor crimelor din zonă de către procuratură. Până pe 15 mai, numai observatorii din Republica Moldova şi România ajunseseră în zonă, pentru supraveghere.

În prima jumătate a lunii mai 1992, au loc mai multe atacuri asupra posturilor de poliţie de la

Cocieri, Coşniţa, Gura Bâcului, Drăgălina, Dubăsari-Pod, Roghi.

Pe 19 mai, criza reizbucneşte, în urma unui ordin al ministrului rus al Apărării, Pavel Graciov, care cerea comandamentului Armatei a 14-a să fie gata de luptă. Trupele ruse părăsesc unităţile de dislocare şi ocupă poziţii alături de gardiştii transnistrenei.

Au loc lupte violente până pe 26 mai.

Departamentul de Stat al SUA îşi exprimă îngrijorarea faţă de implicarea Armatei a 14-a în luptele din regiune.

În prima jumătate a lunii iunie, au loc iarăşi lupte la Tighina, Cocieri, Coşniţa, Corjova, Dubăsari, Doroţcaia, Pohrebea. Tot în iunie, la Tiraspol sunt arestaţi membrii grupului Ilaşcu şi condamnaţi la moarte, iar ulterior la termene mari de detenţie.

Pe 19 iunie, are loc un atac al gardiştilor şi cazacilor transnistreni asupra poliţiei moldoveneşti din Tighina (Bender). Poliţiştii reuşesc să se menţină pe poziţii, iar noaptea târziu în ajutor le vin alte detaşamente de poliţişti şi voluntari de la Varniţa.

În dimineaţa de 20 iunie, oraşul era în cea mai mare parte sub controlul trupelor moldovene. Tancuri ale Armatei a 14-a încearcă să forţeze podul dinspre Tiraspol spre Tighina, dar sunt oprite de forţele moldovene.

Încep cele mai sângeroase lupte de pe întreaga durată a războiului de pe Nistru. Timp de două zile, pe 20 şi 21 iunie, asupra Tighinei (Bender)  se trage cu armament greu. Concomitent sunt atacate localităţile  Dubăsari, Cocieri, Doroţcaia, Coşniţa.

În final, trupele ruse şi cele transnistrene reuşesc să forţeze podul şi să intre în oraş. În urma acestor lupte şi-au pierdut viaţa aproximativ 200 de militari şi civili moldoveni, alţi 300 au fost răniţi.

Consiliul militar al Armatei a 14-a îi înaintează un ultimatul preşedintelui moldovean Mircea Snegur, cerându-i să înceteze acţiunile armate.

Pe 21 iulie 1992 preşedintele rus de atunci, Boris Elţin, şi preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, semnează la Moscova acordul de încetare a focului care a pus capăt confruntărilor armate dintre Chişinău şi Tiraspol, nu însă şi celor de ordin politic sau economic.