RSS
Româna
Prima / Social / Salariile în scădere
Tipar
Salariile în scădere
05.01.2010 15:34

CHIŞINĂU (Imedia) - Biroul Naţional de Statistică a Moldovei anunţă o scădere cu 0.1% a salariului în sectorul real al economiei în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, prima reducere din ultimii zece ani.

imediaCreşterile salariale în ultima jumătate de an a fost de 3-9 la sută lunar faţă de 2008, cu mult sub nivelul din anii precedenţi, când ele erau pe plus 20-25%, ba chiar au trecut de 30%.

Peste şaptezeci la sută din totalul de salariaţi din economie au primit în luna octombrie mai puţini bani decât în perioada corespunzătoare a anului precedent. Mai prost au fost plătiţi agricultorii, angajaţii din industrie, în special cei din industria extractivă şi industria prelucrătoare, construcţii, domenii care au fost afectate de criză într-o măsură mai mare decât altele. Nu le-a mers mai bine nici comercianţilor care şi-au ridicat salarii mai mici cu 2.3% faţă de octombrie 2008. Criza a muşcat şi din buzunarele angajaţilor din instituţiile financiare, transporturi şi comunicaţii.

Salariile au scăzut din cauza crizei economice, iar Guvernul şi experţii nu se aşteaptă la o îmbunătăţire semnificativă în 2010, în pofida anunţatei creşteri economice de 1.5%.

Comentarii:

Dorin Vaculovschi: „Scăderea cu 25% a producţiei pe fondul unei descreşteri a ocupării cu 6% a şi provocat reducerea salariului"

„Dacă analizăm tot ce s-a întâmplat pe parcursul anului 2009, vedem că am avut un declin foarte mare în industrie, transporturi, alte ramuri, dar o reducere mai mică a  populaţiei ocupate, ca urmare salariile au scăzut", afirmă economistul Dorin Vaculovschi.

„Nu se putea ca producţia industrială să descrească cu 25%, iar ocuparea cu doar 6%, trebuie să existe o corelaţie, afirmă el. - Această scădere cu 25% a producţiei pe fondul unei descreşteri a ocupării cu 6% a şi provocat reducerea remunerării".

Expertul spune că, probabil, o parte din angajaţi acceptă să muncească cu program redus şi, deci, să primească mai puţini bani, numai ca să nu-şi piardă locul de muncă. 

„Tendinţa de scădere a salariului se va menţine câteva luni, nu mai mult", este de părere dl Vaculovschi. El mai subliniază că „se resimt efectele crizei, deşi reducerea remunerării s-a produs un pic mai târziu decât recesiunea producţiei, la fel şi revenirea pe creştere se va produce mai târziu decât începutul redresării economice".

Adrian Lupuşor: „Salariile în sfera bugetară au fost mai puţin afectate decât în economia reală"

Cercetătorul economic Adrian Lupuşor spune că salariile în sfera bugetară, care au fost mărite în plină criză cu 20 la sută,  nu au fost afectate de recesiune.

„Cei care au fost afectaţi sunt salariaţii din sectorul real", spune expertul. El presupune însă că datele statistice ar putea să nu reflecte întocmai situaţia reală, deoarece o parte dintre companiile private dau salariile în plic şi, deci, nu sunt luate în evidenţă contabilă, iar ca urmare şi în evidenţă statistică.

S-ar putea întâmpla ca în timpul crizei numărul patronilor care plătesc „la negru" să crească, mai ales în construcţii, transporturi, comerţ, spune dl Lupuşor, care exclude aplicarea unor asemenea practici în sfera bugetară, instituţiile financiare.

„Mulţi dintre angajatori au speculat pe faptul că ţara este în criză şi au redus salariul", mai afirmă  expertul.

Dosar:

Creşterea salariilor s-a temperat de la 24.3% în medie în anii 2004-2008 la 5.7% în ultima jumătate de an 2009, potrivit Biroului Naţional de Statistică.

Majorările de salarii de la buget îi apropie pe angajaţii din acest domeniu de media pe economie, care în octombrie a fost de 2686.2 lei, în creştere cu 2.6% faţă de perioada similară a anului 2008.

Angajaţii unităţilor cu autonomie financiară  au primit 2890.0 lei (-0.1% faţă de perioada similară a anului precedent), iar salariaţii din sfera bugetară au avut o remunerare de 2333,9 lei, în creştere cu 13,4%.

Pedagogii şi medicii au primit în octombrie un salariu cu 19.7% şi, respectiv, 21.4% mai mare decât în perioada respectivă a anului 2008. În zece luni salariul în sfera bugetară s-a majorat în medie cu 22.1%, până la 2341.3 lei, iar în sectorul real al economiei cu 5%,  până la 2902.7 lei.

Cele mai mari retribuţii lunare în ianuarie-octombrie le-au avut angajaţii din comunicaţii cu proprietate mixtă, investiţii ale Republicii Moldova şi investiţii străine (9985,1 lei), companiile de construcţii cu proprietate străină (8436,3 lei), întreprinderile din domeniul energie electrică şi termică, gaze şi apă cu formă de proprietate mixtă, investiţii ale Republicii Moldova şi investiţii străine (8205,5 lei) şi respectiv cu proprietate străină (7494,5 lei), din instituţiile publice cu activităţi financiare (7051,5) şi cele străine (6900,0 lei), angajaţii firmelor ce practică tranzacţii imobiliare cu formă de proprietate străină (6848,6 lei). Cel mai mic salariu (1280,4 lei) l-au avut fermierii privaţi.

Guvernul a estimat pentru 2010 un salariu pe economie de 2  950 de lei, cu 7.3% mai mare decât cel prevăzut pentru acest an.

 

 

 
Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Twitter Netvibes linkedin
 
Prima / Social / Salariile în scădere
Prima   |   Politic   |   Economie şi Business   |   Social   |   Externe   |   Who is Who   |   Multimedia   |   Media, Cultură, Life   |   Sinteza zilei   |   Galerii foto
 
Copyright © MMX
Toate drepturile rezervate.
 
  Redistribuirea sau republicarea ştirilor este interzisă fără acordul în scris al IMEDIA.
Acest site a fost creat cu sprijinul financiar al Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, afirmaţiile şi concluziile exprimate în materialele acestui portal aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar pe cele ale Departamentului de Stat al SUA