RSS
Româna
Prima / Economie şi Business / Comerţul exterior al Moldovei îşi revine?
Tipar
Comerţul exterior al Moldovei îşi revine?
14.05.2010 10:04

CHIŞINĂU (Imedia) - Procesul de relansare a  comerţului exterior al Republicii Moldova de pe urma crizei va fi unul moderat şi s-ar putea derula pe un fond de incertitudine ce mai domină economiile, în pofida creşterilor din primul trimestru anunţate de Biroul Naţional de Statistică (BNS). 

Potrivit BNS, în primele trei luni ale acestui an exporturile moldoveneşti au crescut cu 12%, ca urmare a unui salt impresionant al livrărilor spre Cehia (3,2 ori), Turcia (de 2,8 ori), Grecia (2,9 ori), Statele Unite ale Americii (de 2,1 ori), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. După o creştere cu 41,7% a exporturilor pe piaţa rusă, aceasta şi-a consolidat prima poziţie în topul destinaţiilor mărfurilor moldoveneşti, iar Turcia a urcat surprinzător pe locul cinci printre partenerii la export al Moldovei, în timp ce Grecia a intrat în TOP10.

Ramurile care au ajutat cel mai mult exportul Republicii Moldova au fost sectoarele maşini şi echipamente pentru transport, mărfuri manufacturate, în special îmbrăcăminte şi accesorii, băuturi şi tutun.

„Comerţul exterior începe să dea semne de revigorare. Există trei factori care confirmă acest lucru. În primul rând, exportul creşte mai mult decât importul. Exportul este de cinci luni pe creştere. În al treilea rând, deficitul comercial este în scădere, importul abia de o lună e pe plus faţă de anul trecut",  constată experţii şi autorităţile.

„Avem creşteri şi aceasta ne redă încrederea că obiectivul Guvernului de creştere cu 8% în 2010 este real", mai adaugă ei, deşi spun că baza de comparaţie este destul de joasă după scăderea cu aproape 20% a exporturilor în anul precedent.

Ministerul Economiei şi Comerţului se aşteaptă la o majorare treptată a exporturilor prin „utilizarea facilităţilor tarifare de care beneficiază Republica Moldova prin acordurile de comerţ liber în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est; liberalizarea accesului pe pieţele ţărilor membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi valorificarea preferinţelor obţinute din partea Uniunii Europene, creşterea calitativă a exporturilor, în special datorită investiţiilor efectuate în extinderea şi reînnoirea  bazei tehnologice".

Experţi de la IDIS „Viitorul" şi Centrul Independent „Expert Grup" declară că există o tendinţă firavă de stabilizare, dar aceasta ar trebui să-şi probeze soliditatea în primul semestru. Ei mai spun că deficitul comercial s-a redus, dar nu pentru că mărfurile moldoveneşti au devenit mai competitive, ci pentru că importul stagnează.

Importurile au intrat pe plus abia în luna martie, iar în primul trimestru au crescut cu doar 1,3 la sută faţă de perioada similară a anului 2009. Este adevărat că ritmul de creştere a importurilor din primele opt ţări din clasamentul statelor din care Republica Moldova aduce mărfuri este cu mult peste medie. Rusia a revenit pe prima poziţie, pe care acum câţiva ani a cedat-o Ucrainei, după o creştere de 3,7 ori a livrărilor pe piaţa moldovenească. Explicaţia este simplă, dacă la începutul anului 2009, Chişinăul importa gaze naturale din Kazahstan,  prin intermediul concernului Gazprom, însă în statistici era trecută ţara de origine a mărfii, în 2010 Republica Moldova consumă doar gaz rusesc. Cu peste un sfert au crescut importurile din China (27,5%) şi România  (25,5%), iar din Italia cu 19,4%.

Statisticile oficiale relevă că în martie s-a revenit la situaţia de înainte de criză, când ritmul de creştere a importurilor era mai înalt decât cel al exporturilor. Astfel, exportul de mărfuri din Republica Moldova a depăşit în martie cu 5,7% nivelul din luna similară a anului precedent, iar importul a fost pe plus cu 6,2%.

Este prea devreme pentru concluzii, importurile au fost cu mult mai afectate decât exporturile, în 2009 importurile s-au contractat cu 33%. În plus, îngheţarea salariilor şi creşterea preţurilor va afecta negativ capacitatea de cumpărare a populaţiei şi respectiv consumul intern. În aceste condiţii, prognoza Guvernului de creştere a importurilor cu 11% în 2010 pare să fie prea optimistă.

„Există multă nesiguranţă în ceea ce priveşte relansarea consumului intern în perioada următoare şi respectiv a importurilor. Redresarea va fi destul de fragilă", spun analiştii economici.

Guvernul speră ca o posibilă majorare a fluxului de investiţii, „în special a maşinilor, aparatelor electrice, produselor minerale" să ducă la creşterea importurilor. În primul trimestru importul de  combustibili minerali s-a redus cu 14,5%, iar a gazului şi produselor industriale obţinute din gaz cu aproape 20%. „Ponderea majoră în totalul importurilor va reveni, ca de obicei, resurselor energetice, datorită creşterii economice preconizate în sectoarele de bază ale economiei, dar mai ales a preţurilor la gazele naturale", aceste prognoze făcute de Ministerul Economiei şi Comerţului la sfârşitul anului 2009 par să se confirme.

Exporturile Republicii Moldova au constituit, în primul trimestru, ca valoare, 313,2 milioane dolari SUA, iar importurile au fost de peste două ori mai mari, respectiv, 763,2 milioane dolari SUA. Deşi în creştere, comerţul exterior nu a revenit la nivelul dinaintea crizei, Guvernul se aşteaptă să atingă abia în 2012 cifra record la export înregistrată în 2008, iar dacă avansul importurilor preconizat pentru următorii ani, de circa 10% anual, se va realiza efectiv, nivelul record din 2008 ar putea fi depăşit în 2013.

 
Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Twitter Netvibes linkedin
 
Prima / Economie şi Business / Comerţul exterior al Moldovei îşi revine?
Prima   |   Politic   |   Economie şi Business   |   Social   |   Externe   |   Who is Who   |   Multimedia   |   Media, Cultură, Life   |   Sinteza zilei   |   Galerii foto
 
Copyright © MMX
Toate drepturile rezervate.
 
  Redistribuirea sau republicarea ştirilor este interzisă fără acordul în scris al IMEDIA.
Acest site a fost creat cu sprijinul financiar al Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, afirmaţiile şi concluziile exprimate în materialele acestui portal aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar pe cele ale Departamentului de Stat al SUA